Arhive etichete: Paul Gorban

Sezon de festivaluri de poezie prin România

Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.

 

Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte

Tu cum recunoşti poezia?

 

Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.

Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Citește în continuare Sezon de festivaluri de poezie prin România

Poezia la Iaşi… e „en gros”

Despre mimarea poeziei se pot spune multe. Dar mai uşor este să se arate. În cadrul Festivalului international al educatiei, in perioada 22-25 iunie 2014, la Iaşi are loc Festivalul internaţional „POEZIA LA IAŞI”, ediţia I. USR Iaşi anunţă că la eveniment vor participa 100 de poeţi din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Franţa, Israel. Potrivit aceleiaşi surse, poeţilor invitaţi la prima ediţie a Festivalului Internaţional ”Poezia la Iaşi” li se va conferi titlul de POET AL IAŞULUI de către Primarul Municipiului Iaşi.

Cam aici se pare că s-a blocat gândirea organizatorilor de evenimente de poezie de amploare în România. Faptul că poeţi buni sau foarte buni sunt amestecaţi cu poeţi mai puţin importanţi ar putea să fie chiar util atunci când e vorba despre evenimente publice. Dar, atunci când fiecare poet adus în faţa publicului are parte de câteva minute într-o oră, şansele ca poezia sa să aibă parte de vreo receptare este minimă mai ales atunci când poemele celor programati să citească nu au nicio legătură unele cu altele.

Mă interesează mai puţin implicaţiile politice ale orgaqnizatorilor care găsesc de cuviinţă să promoveze poezia şi „mirosul florilor de tei” fix în evenimentul finanţat de instituţia acuzată public de tăierea teilor din Iaşi. Ba chiar, trebuie remarcat faptul că afişul secţiunii de poezie este singurul realizat după o estetică a pozelor de buletin (poate este o referinţă timidă la celebrul tablou al membrilor „Convorbirilor Literare”) dintre toate afisele evenimentelor incluse în FIE. În plus, faptul că poeţilor li se cere să citească în mai multe cartiere ale Iaşiului este, din nou, o idee cât se poate de ofertantă.

Mai puţin ofertant este însă aerul triumfalist al evenimentului prezentat de presă ca o manifestare europeană sau chiar universală. Lucru greu de susţinut atunci când invitaţii din străinătate sunt poeţi români stabiliţi acolo, destul de puţin reprezentativi pentru fenomenul poetic din patria de adopţie.

Toata lumea merita felicitata pentru creerea unei astfel de ocazii de revedere intre autori si public. Dar, poate, la un moment dat, cineva isi va pune si problema poeziei si masurii in care poate un spectator sa perceapa ceea ce se intampla pe o scena in succesiune rapida de nume si texte prezentate făra nicio alta logica in afara intamplarii.

Problema poeziei este foate apropiata de orice alta problema a manifestarilor publice oficiale în România de azi. Chiar şi cei care formulează şi documentează în mod autentic un fel de a fi (fie el naţional ori poetic) sunt constrânşi la prezentări care încurajează, promovează şi impun mimarea poeziei, mimarea implicării şi a interesului pentru orice este cultural, politic ori, în general, real. Desigur, de fiecare in parte depinde renuntarea la simulare, de la cel mai slab poet, pana la cel mai bun.

Pana atunci, va propun un pic de ploaie pentru ca asta nu se preface

 

 

Citește în continuare Poezia la Iaşi… e „en gros”

Poezie la Bookfest 2014

Dintre cărţile de poezie şi legate de poezie am găsit în programul Târgului de carte Bookfest 2014 mai multe recomandări. La final am adăugat programele propuse de câteva edituri care publică mai ales poezie, pentru că multe dintre evenimentele lor nu se regăseau în programul oficial. Am păstrat şi câteva romane în listele de mai jos pentru că unele sunt scrise de autori cunoscuţi în primul rând ca poeţi sau au legătură cu poezia.

Din câte se vede, poezia e în plină supra-producţie. Nu aş vrea să fiu în locul celui care nu ştie ce să aleagă din listele de mai jos. Deja mă gândesc din ce în ce mai serios ce pot să fac eu ca să nu mai încurajez amestecul acesta de liste de nume şi evenimente la care nici nu ştii despre ce fel de poezie e vorba decât după ce ai citit. Ni se spune că lumea nu mai citeşte poezie. De fapt, majoritatea cărţilor de poezie nici nu merită citite decât în momentele în care încerci să vezi orice se scrie. Dar aşa a fost întotdeauna, aşa că nu asta este marea problemă. Mai degrabă, mă întristează faptul că editurile care publică poezie în România nu fac niciun efort să lămurească un eventual cititor cu privire la ceea ce aleg să scoată pe piaţă.

Desigur, ce mi-a scăpat sunteţi bineveniţi să îmi semnalaţi în comentarii.

 

MIERCURI

 

18.30-19.00 EDITURA INTEGRAL

Lansarea volumului de poezie Ghilotina cu miros de scorțișoară, de Sorin Lucaci.

Invitați: Costel Postolache (directorul editurii Integral), Ciprian Burcovschi (manager cultural), Mihail Gălăţanu (scriitor), Horia Gârbea (scriitor), Mugur Grosu (scriitor), Marius Ghilezan (jurnalist).

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

JOI

12.00-12.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

„Vocile Poetului” – moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florin Iordache, Alex Groza, Conu Marius, Florentin Streche

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

15.00-15.30 EDITURA ZIP

„Vocile Poetului”, moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florin Iordache, Alex Groza, Conu Marius, Florentin Streche.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

18.00-19.00 EDITURA LITERA

Festivitatea de premiere pentru concursul de poezie „Cel mai frumos poem dedicat limbii române”.

Invitați: Dan C. Mihăilescu, Elisabeta Lasconi, Daniel Cristea Enache, Ciprian Măceșaru.

Moderator: Bedros Horasangian.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

VINERI

11.30-12.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

„Vocile Poetului” – moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florentin Streche, Elena Diaconescu, Alex Groza, Conu Marius.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

  Citește în continuare Poezie la Bookfest 2014

Emilian Galaicu-Păun la “Salonului de literatură Zero+” din Iaşi

Muzeul Literaturii Române Iaşi, revistele „Zona Literară” „ALECART” şi „Timpul” organizează joi, 30 ianuarie 2013, începând cu ora 18.00, la Teatrul Fix, din Str. Cuza Vodă, nr. 10, (vis a vis de Poșta Mare) o seară de proză și poezie, în cadrul “Salonului de literatură Zero+”  ediţia a XXXVII-a. Invitatul ediției este poetul și prozatorul Emilian Galaicu-Păun. Acesta își va lansa la Iași romanul ”Țesut viu. 10 x 10” publicat la Editura CARTIER din Chișinău. Despre invitat și romanul său va vorbi poetul Emil Brumaru. Cu acest prilej va fi lansat  și volumul ”Antologic” semnat de Eugen Cioclea, despre care va vorbi criticul Șerban Axinte. La atelierul poetic vor citi poezie Manon Pițu, Anastasia Gavrilovici și Cristina Alexandrescu. Evenimentul va fi moderat de Mirel CANĂ și Paul GORBAN.

  Citește în continuare Emilian Galaicu-Păun la “Salonului de literatură Zero+” din Iaşi